
În cei 13 ani de experiență în domeniul urologiei, am reușit să excelez atât în domeniul clinic al îngrijirii pacienților cât și în dezvoltarea specialității la nivel internațional, printr-o activitate de cercetare de top.
Mi-am început activitatea în 2012 ca medic rezident în cadrul Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic Județean Mureș. În același an, am început activitatea de cercetare ca şi doctorand sub îndrumarea regretatului Prof. Radu Mihail Boja.
Pe parcursul studiilor doctorale am efectuat mai multe stagii clinice şi de cercetare în spitale europene de renume internaţional: Clinica de Urologie a Inselspital din Berna, Elveția și la Clinica de Urologie a Spitalului AKH din Viena,
Austria.
În urma acestor stagii am finalizat în anul 2015 teza de doctorat cu publicarea rezultatelor cercetării în prestigioasa revistă British Journal of Urology International. În această perioadă am avut onoarea de a învăţa şi de a mă dezvolta sub îndrumarea unor profesori de excepţie, lideri în urologia mondială.
În anul 5 de rezidențiat am obținut o bursă clinică de 6 luni, la Institutul European de Oncologie din Milano, Italia, unde am avut ocazia să acumulez experiență în chirurgia robotică şi în oncologia urologică modernă, personalizată.
În anul 2016 am absolvit examenul de medic specialist şi am promovat examenul de Șef de Lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.
În anul 2017 am câștigat o bursă de cercetare de 1 an din partea Asociației Europene de Urologie, bursă pe care am efectuat-o la Universitatea de Medicină din Viena, Austria. Din anul 2018 mi-am continuat activitatea de medic specialist în cadrul Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic Județean Mureș, în paralel cu activitatea de cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.

În urma activității de cercetare din cadrul bursei EAU, am câștigat premiul pentru cel mai bun bursier al Asociației Europene de Urologie în cadrul Congresului European de Urologie, din martie 2019 de la Barcelona, Spania.
În acelaşi an, mi-am susținut teza de abilitare, devenind astfel cel mai tânăr conducător de doctorat din România, în domeniul Medicină, specialitatea urologie. Din anul 2020, mi-am continuat activitatea de predare ca şi conferenţiar universitar la UMCH – Universitätsmedizin Neumarkt a. M. Campus Hamburg.
Din anul 2021 și până in iunie 2024 am fost medic specialist urolog în cadrul Clinicii de Urologie a Spitalului AKH și a Universității de Medicină din Viena, Austria.

Activitate profesională
Medic specialist urologie – Privatpraxis în Viena, Kolingasse 12/4, 1090, Viena, Austria
Medic specialist urologie – Kassenordination în Korneuburg, Austria
Medic specialist urologie – Spitalul AKH din Viena, Austria 2021-2024
Medic specialist cu drept de liberă practică în România, Austria şi Elveţia
Activitate didactică
Îndrumător stagii clinice urologie la Universitatea de Medicină din Viena, Austria.
Conferențiar Universitar şi Conducător de doctorat în domeniul Medicină din anul 2020 până in 2025 la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureş, România.
Din anul 2025 sunt Conducător de doctorat în domeniul Medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, România și professor asociat la Clinica de Urologie, a INSEL Spital, Berna, Universitatea din Berna, Elveția.
Activitate academică
Abilitare din anul 2019:
Titlu teză: Studiul integrat al biomarkerilor în uro-oncologie
Doctor în Științe Medicale din anul 2015:
Titlu teză: Managementul pacientului cu tumoră vezicală non muscular invazivă. Studiu comparat al diferitelor abordări terapeutice
Studii publicate
Peste 100 articole publicate în reviste de top în domeniul urologiei precum European Urology, Journal of Urology, European Urology Oncology, World Journal of Urology, British Journal of Urology Internaţional sau Journal of Cancer, o selecție a studiilor în secțiunea publicații
Peste 2700 de citări în reviste de specialitate a studiilor publicate cu un Index Hirsch de 29.
În urma acestei activităţi susţinute sunt inclus de siteul Expertscape pe prima poziţie ca şi expert în România în ceea ce priveşte neoplaziile urologice.
Editor reviste de specialitate




Premii
- Tânărul cercetător cu cea mai bună activitate științifică în anul 2017 acordat de UMF Tg. Mureș;
- Cadrul didactic cu cea mai bună activitate științifică în anul 2018, acordat de UMFST Tg. Mureș;
- European Urological Scolarhip Programme – Best Scholar Award for Clinical Research 2019, acordat de Asociația Europeană de Urologie;
- Numeroase articole premiate pentru publicarea în reviste din zona galbenă și roșie;
Membru societăţii profesionale